Misiune dificilă cu o candidată la promovare

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Muscelul Câmpulung, sâmbătă, ora 11:00

Federația Română de Fotbal a programat în acest week-end meciurile din cadrul rundei cu numărul 7 din Liga 2. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul din Sfântu Gheorghe, FC Muscelul Câmpulung va da piept cu Sepsi OSK, formație care și-a propus revenirea în Liga I.

Înaintea duelului de pe Sepsi Duna Arena, covăsnenii ocupă locul 11, cu 10 puncte, iar câmpulungenii se situează pe locul 18, cu o zestre de 4 puncte. După ce au acumulat puncte din partidele cu FC Bihor Oradea și Chindia Târgoviște, două dintre formațiile care luptă pentru intrarea în play-off, muscelenii au prins curaj și speră să nu se întoarcă mâna goală din confruntarea cu formația pregătită de Ovidiu Burcă.

#Alecsandru Popovici: ” Să facem un joc consistent și să punem probleme”

Antrenorul Alecsandru Popovici este optimist înaintea acestei confruntări: „Întâlnim o echipă foarte bună, cu un joc combinativ, condusă de un antrenor care a obținut rezultate bune la formațiile pe care le-a antrenat. Au individualități care pot face diferența în orice moment al jocului. Și-au propus revenirea în Liga I, însă rezultatele de până acum au fost fluctuante. Vreau să facem un joc consistent și să punem probleme adversarului. Orice punct câștigat cu echipele care luptă pentru promovare este un bonus. Arătăm destul de bine, iar meciul cu Chindia mi-a demonstrat că jocul nostru este în creștere. Pregătirea fizică este uniformă, toți jucătorii fiind cam la același nivel. Sper să fiu cât mai inspirat în alegerea formulei de start. Îmi doresc foarte mult să spargem „gheața” în deplasare și să plecăm neînvinși de la Sfântu Gheorghe”, a declarat tehnicianul echipei noastre înaintea duelului cu Sepsi OSK.