Dornici de revanșă

Politehnica Iași – FC Muscelul Câmpulung, sâmbătă, ora 11.00

Federația Română de Fotbal a programat în acest week-end runda cu numărul 5 din play-out-ul Ligii 2.

Sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul Emil Alexandrescu, FC Muscelul se va confrunta cu Politehnica Iași, formație scăpată de grijile retrogradării.

Înaintea acestui duel, moldovenii ocupă locul 3 al grupei A, cu 38 de puncte, în timp ce muscelenii se situează pe locul 8, ultimul, cu doar 11 puncte. Cele două echipe s-au întâlnit și în sezonul regular, partida din Copou fiind câștigată de gazde cu 6-1, după ce argeșenii au condus cu 1-0 până în minutul 63. Retrogradați matematic în Liga 3, câmpulungenii vor să își ia revanșa după eșecul din sezonul regular. Disputa cu formația moldavă este una doar pentru palmares, muscelenii nemaiputând depăși Ceahlăul Piatra Neamț, chiar dacă ar câștiga cele trei partide rămase de jucat din play-out, rezultatele din meciurile directe fiind primul criteriu de departajare la egalitate de puncte. Cu cele 20 de puncte acumulate, Ceahlăul ocupă locul 6, poziție care îi asigură prezența la barajul pentru menținerea în eșalonul secund al fotbalului românesc.