FC Muscelul Câmpulung a mai acumulat un punct în clasament, după ce a terminat la egalitate, 0-0, confruntarea de sâmbătă, de pe propriul teren, cu nou-promovata FC Bacău, din runda cu numărul 15 a eșalonului secund.
Randamentul celor două echipe pe faza de construcție a fost unul destul de scăzut, ploile căzute în ultimele zile afectând destul de mult suprafața de joc. În primul mitan, argeșenii au avut șansa de a deschide scorul prin Ziblim, însă acesta a trimis peste poartă din interiorul careului. Replica moldovenilor a venit prin Ciobanu, care a trimis cu capul peste poartă din câțiva metri. După pauză, Bacăul a avut două mari oportunități de a marca, însă portarul Mărgărit a avut intervenții excelente la șuturile lui Cîrstean din careul mic. Muscelenii puteau da lovitura pe finalul partidei, când Amasihohu a trimis în bara laterală de la 25 m, mingea a ajuns la Ogundu, care din câțiva metri, a tras pe lângă poartă! În minutele suplimentare ale partidei, Antonio Vlad putea trimite cele trei puncte în contul echipei noastre, însă portarul Anton a respins in extremis șutul fundașului muscelean. În urma acestei remize albe, FC Muscelul Câmpulung a urcat pe locul 20, cu 9 puncte, cu 4 mai puțin CSC Dumbrăvița, prima echipă aflată deasupra liniei retrogradării.
FC MUSCELUL CÂMPULUNG – FC BACĂU 0-0
FC Muscelul Câmpulung: Mărgărit – Stelea, Gîsă (cpt.), Bîrzu(’70 Grecu), Vlad – Ziblim(’68 Jenaru) – Ciurea(’68 Coșereanu), Purice, Negrean(’79 Amasihohu), Nistor – Cocoș(’79 Ogundu)
Rezerve neutilizate: Ciubotariu – Bunel, Lima, Andone
𝐀𝐧𝐭𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫: 𝐀𝐥𝐞𝐜𝐬𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐏𝐨𝐩𝐨𝐯𝐢𝐜𝐢
FC Bacău: Anton – Burlacu, Juric, Forizs, Coajă – Chirilă (cpt.), Cîrstean, Aftanache(’54 Niță) – Luncașu(’74 Blaj), Pavel, Ciobanu
Rezerve neutilizate: Vlăsceanu – Agapi, Ursu, Oasenegre, Vodă
𝐀𝐧𝐭𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫: 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐞𝐥 𝐄𝐧𝐚𝐜𝐡𝐞
𝐂𝐚𝐫𝐭𝐨𝐧𝐚𝐬̦𝐞 𝐠𝐚𝐥𝐛𝐞𝐧𝐞: Cîrstean
𝐒𝐭𝐚𝐝𝐢𝐨𝐧: Municipal (Câmpulung); Spectatori: 200
𝐀𝐫𝐛𝐢𝐭𝐫𝐮: Claudiu Gaitin (Timişoara). Asistenți: Tamas Barna Biro (Cernat – Covasna) și Sebastian Păduraru (Gura Humorului – Suceava). Rezervă: Adrian Frățilă (Vadu Paşii – Buzău)
𝐎𝐛𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐚𝐫𝐛𝐢𝐭𝐫𝐢 : Ştefan Szilaghi (Satu Mare); 𝐃𝐞𝐥𝐞𝐠𝐚𝐭 𝐣𝐨𝐜: Dorinel Dincă (Călăraşi)